Primul pas: care e diferența dintre UI și UX?
UI și UX sunt două ramuri separate și de multe ori confundate, dar esențiale pentru oricine care are o prezență activă în industria de Web și App design.
UX este acronimul pentru User Experience si pe scurt, determina cat de usoara sau de anevoioasa este interactiunea user-ului cu site-ul / aplicatia. Astfel, UX designer-ul are grijă ca experiența unui user pe site să fie intuitivă, logică și cât mai facilă.
UI, în schimb, este prescurtarea pentru User Interface si cumuleaza tot ceea ce inseamna stilizare a aplicatiei / site-ului. Acest termen include: butoane, forme, culori, font-uri, texte si aranjarea lor sau animații prezente pe site. Practic, UI designer-ul stabilește cum va arăta grafic site-ul, în forma lui finală, cea care după aprobare, va intra în implementare.
Ce e însă important de reținut este că ambele ramuri trebuie abordate printr-un research extensiv în urma căruia reiese o strategie optimă pentru o experiență de utilizare cât mai plăcută.
De ce am nevoie de UI/UX pe site-ul meu?
Ce bine că ne întrebi, pentru că avem o mulțime de motive pentru care UI/UX e extrem de important pentru o experiență web perfectă.
În primul rând, pentru a putea decide cum va funcționa site-ul și cum va arăta interfața acestuia, noi vom demara un proces amplu de research, prin care anticipăm și îndeplinim cele mai înalte așteptări ale userilor.
Uite cum sună câteva dintre întrebările după care ne ghidăm principiile de UI/UX:
– Ce vor userii și cum reacționează ei la schimbări vizuale în online?
– Cum au abordat alte business-uri același tip de implementare și de ce?
– Cum am putea îmbunătăți o anumită funcționalitate?
– De ce există o rată mare de useri care abandonează coșul de cumpărături și cum o putem face mai mică?
Un exemplu mai concret ar fi că în etapa de research pentru platformele deja construite de noi, am observat că userii preferă să completeze câmpuri distribuite pe coloane și nu înșiruite unele sub altele. Rata celor care abandonează coșul de cumpărături în cel de-al doilea caz este mult ridicată, pentru că informația pe care o au de completat pare mai multă și nestructurată.